În conformitate cu Legea nr. 126/2002, se acordă rechizite școlare gratuite elevilor din învățământul de stat, primar și gimnazial, cursuri de zi, aflați în întreținerea familiilor al căror venit mediu lunar net pe membru de familie, realizat în luna iulie 2026, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară, adică maximum 2.162,5 lei pe membru de familie.
La stabilirea venitului se iau în considerare toate veniturile membrilor familiei, inclusiv indemnizațiile de șomaj, creanțele legale, convențiile civile de întreținere aflate în executare, indemnizațiile cu caracter permanent, alocațiile de stat pentru copii, alocațiile de întreținere pentru copiii încredințați sau dați în plasament și bursele pentru elevi și studenți.
Acte necesare
- Cererea (se ridică de la secretariat sau se descarcă de mai jos);
- Copii după actele de identitate sau certificatele de naștere ale părinților/tutorilor/reprezentanților legali și ale tuturor copiilor aflați în întreținerea familiei;
- Acte doveditoare pentru venitul net din luna iulie 2026: adeverință de salariat cu salariul net pe luna iulie 2026; copii ale cupoanelor de alocație, alocație complementară/suplimentară, șomaj sau pensie; declarație pentru cei care nu au realizat venituri; hotărârea judecătorească de încredințare a minorilor/divorț și de stabilire a pensiei alimentare (dacă este cazul).
Termen
Dosarele se depun la secretariatul școlii până la data de 15 septembrie 2026.
Documente
- Anunț rechizite școlare gratuite 2026–2027
- Cerere pentru acordarea rechizitelor școlare gratuite 2026–2027
Director,
Prof. Stroe Elena Cristina
